Nu contează cât de tatuat am corpul, mai presus e cât și cum gândesc

Discriminare, răutate sau lipsă de respect?

După meciurile naționalei de tineret a României au apărut multe comentarii la adresa faptului că tinerii jucători români au tatuaje, de parcă cei străini nu ar avea. Multe dintre comentariile apărute în spațiul media mi s-au părut deplasate și chiar nefondate. Chiar dacă nu am tatuaje, multe persoane dragi mie și mulți oameni foarte competenți au tatuaje.

Se vorbește în lumea largă foarte mult de discriminare. Vorbim de discriminare de rasă, de etnie, de religie, culoarea pielii, clasă socială și vorbim chiar și despre discriminare pozitivă (despre asta în alt articol). Cu toate astea putem oare să vorbim și de o astfel de discriminare a persoanelor care au tatuaje? Tatuajul nu e tot un fel de culoare a pielii pe care are dreptul să o aleagă fiecare dintre noi? Atunci cine e în măsură să judece deciziile celor care aleg să se tatueze? E libertatea lor și dreptul lor să o facă.

Revenind la fotbal și la tatuajele sportivilor: ce legătură este între tatuaje și performanța lor din teren? În ce măsură oare ne grăbim să judecăm aparențele? Nu iau partea nimănui, fiecare face ce vrea și ce consideră, dar mă îndoiesc că aspectul pielii poate influența comportamentul sau acțiunile cuiva.

În sport ca și în viață de altfel, nu e vorba de tatuaje, încălțări, tunsori, haine. Pe scurt, nu e vorba despre aparențe. Sigur, e important cum arăți, dar mai presus de orice e vorba de calitatea umană și de modul oamenilor de a fi. Evident că fiecare are dreptul să își exprime personalitatea cum vrea. Aparențele sunt importante, imaginea e mai importantă decât oricând, dar oare chiar nu putem să ne acceptăm așa cum suntem? Cred că mai mult decât toate aparențele fizice e important ceea ce faci la „locul de muncă”. Dacă îți faci treaba bine, dacă ai atitudinea corespunzătoare și dacă îți vei atinge obiectivele, haterii vor vorbi degeaba, și ca să parafrazez un șlagăr celebru, atunci când suntem atât de buni în ceea ce facem „până și hateri ne au ca screensaver”. Dar când aparențele fizice sunt mai importante decât jocul de fotbal în sine sau decât ceea ce facem zi de zi, atunci poate să fie o problemă.

Când ești mai preocupat de cum arăți, decât de ceea ce ai de făcut e greu să fii concentrat și să te autodepășești! Circula o postare în spațiul media în care marele atacant italian Bobo Vieri spunea „Înainte ca să fii un atacant bun, trebuia să dai 20-30 de goluri pe sezon, azi tot ce ai nevoie este un cont bun de Instagram.”[1] De asemenea, mai sunt multe alte voci care vorbesc despre faptul că tinerii din ziua de azi, indiferent de domeniul de activitate sunt mai preocupați de aparențe decât de esență.

Din punctul meu de vedere, mai presus de orice, indiferent de domeniul de activitate este vorba despre pasiune, motivație, organizare și concentrare. Și ca să conchid, o să îl parafrazez pe regretatul Florian Pittiș, el însuși iubitor al fotbalului :„nu contează cât de tatuat am corpul, mai presus e cât și cum gândesc”. Și nu e valabil doar în sport! E valabil oriunde!

Poate că ar trebui să lăsăm aparențele și să ne concentrăm pe ce contează!

[1] https://www.goal.com/en/news/vieri-gives-instagram-obsessed-modern-strikers-a-kicking/itgp68iblfm71j6l2sokfewas