Hoții succesului şi mentalitatea de victime

Oamenii slabi au scuze

Aveam 18 ani, eram în vestiarul unei echipe de liga a treia de fotbal din România, mă pregăteam de antrenament, iar antrenorul a venit să ne spună câteva vorbe înainte de antrenament, atât despre antrenamentul în sine cât și alte noțiuni ce țin de mentalitatea unui sportiv de performanță. Astfel, la 18 ani am învățat două lecții de viață deosebit de importante de la antrenorul cu care am debutat în liga treia și care mi-au rămas adânc întipărite în memorie. Și anume:

1. Succesul are un preț : munca și sacrificiu

2. Jucătorii slabi au scuze !

De fiecare dată când comiteam o eroare la antrenament, când greșeam o pasă de exemplu, antrenorul ne spunea "hai, îți dau voie să găsești o scuză, terenul, arbitrul... caută o scuză bună.” Întotdeauna când ne căutam scuze ne îndepărtam de la obiectiv. Astfel, am învățat că trebuie să fii atât de bun, încât niciun impediment să nu te dea la o parte de pe drumul tău către succes !

Am rămas marcat de aceste cuvinte, iar cu trecerea anilor îmi dau seama că acestea sunt tot mai adevărate. Oricât de talentat ai fi, indiferent de domeniiu, trebuie să muncești și să te sacrifici pentru că cei care muncesc din greu îi vor învinge mereu pe cei care deși sunt talentați nu muncesc din greu. Câți suntem capabili să plătim acest preț?

La ani doisprezece ani distanță de la această lecție de viață, am asistat la un meci de fotbal din Superliga României. Nu o să vorbesc despre meciul în sine, ci despre alt aspect pe care l-am remarcat. De ceva vreme în România a fost implementat arbitrajul video, iar partidele din Superligă beneficiază de acest avantaj, care ar trebui să aducă un plus de fair play și de corectitudine. Nu o să enumăr avantajele și dezavantajele sistemului VAR. E adevărat că apărut și ciudata situație în care sportivii se bucură de anularea unui gol al adversarilor, ceea ce probabil va deveni normalitate în următorii ani. Astfel, practic la un meci au fost reduse dramatic șansele ca greșelile de arbitraj să influențeze soarta unui meci. Cu toate acestea, deși arbitrii vizualizează faza de câteva ori, din toate unghiurile, unghiuri pe care spectatorii din tribună nu au cum să le vadă, suporterii din tribună, și poate că nu numai, strigă „hoții, hoții”. Nu contează că decizia a fost analizată în detaliu, pe toate părțile, dacă aceasta este contrar dorinței suporterilor, atunci se strigă în masă „hoții, hoții”. Toate categoriile de vârstă strigă aceste cuvinte care au devenit un șlagăr al stadioanelor din România. Puțină lume analizează fazele de arbitraj lucid și masele de oameni strigă la unison „hoții, hoții.” Ceea ce mi se pare mai grav este faptul că inclusiv copiii de câțiva ani strigă aceste cuvinte fără să înțeleagă poate în totalitate ce se petrece pe teren. Copiii strigă și ei la rândul lor, „hoții, hoții” și vor crește cu mentalitatea că cineva îi fură: arbitru, statul, că profesorul nu îi acordă nota pe care o merită și așa mai departe. Sigur, poate sunt anumite situații care pot da apă la moară, căci nimeni nu e perfect, nici arbitrii, nici statul, cum nici fiecare dintre noi nu este perfect. Copiii vor crește, iar când copiii crescuți, deveniți adulți nu își vor îndeplini obiectivele, vor tinde să dea vina pe factori externi pe care nu îi pot controla. Astfel, se creează o mentalitate de victime pe care va fi foarte greu să o schimbăm. Poate o să vi se pară bizar, dar da, mentalitatea stă în astfel de lucruri mici!

Succesul nu vine peste noapte și cu cât căutăm mai multe scuze, cu atât ne îndepărtăm mai tare de obiectiv și de ceea ce avem de făcut!

Căutăm scuze sau căutăm soluții?

Aparent scuzele le găsim mult mai ușor decât soluțiile.

E mai ușor să spunem atât putem, decât să facem ceva, iar dacă ai citit până aici, îmi place să cred că vrei să faci ceva și nu ești un om slab!