De la exigență la violență în antrenamentul sportiv

Exigență, disciplină, motivație sau violență asupra propriului corp. Unde este limita?

În urmă cu ceva timp foști mei studenți din Poitiers m-au invitat să particip la o conferința organizată de ei ce își propune să abordeze tematica violențelor în sport. Până în prezent s-au scris foarte multe despre violență, așa că mai concret, studenții mi-au propus să abordez problematica violențelor pe care un sportiv și le face singur asupra propriului corp în timpul carierei sale. Mi-am spus că este foarte frumos din partea lor să mă invite și că mi-ar face deosebită plăcere să îi revăd și să împărtășesc din experiența mea celor care doresc să participe.

Am reflectat la tematica pe care studenții mei mi-au propus să o abordez și mi-am dat seama că nu m-am gândit niciodată la această perspectivă. Ador când studenții mă provoacă să reflectez și îmi place să mă formez continuu. Meditând la întrebarea lor am conștientizat de câte ori am fost violent cu corpul meu în timpul antrenamentelor sau a meciurilor: am jucat cu entorse, cu leziuni musculare luând analgezice (10 ani mai târziu am aflat că de fapt a fost o ruptură musculară), cu sinuzite, cu diverse răceli sau pe fond de oboseală. Nu de puține ori au fost momentele în care m-am antrenat fără un plan bine pus la punct și fără măsură, ceea ce m-a făcut să nu fiu în formă maximă la meciuri și în unele situații m-au dus la burnout. Astfel, mi-am dat seama cât de importantă este această tematică și că dacă aș împărtăși acest experiențe cu cei mai tineri, poate că nu ar trece prin același situații.

Ca de fiecare dată când am de făcut o prezentare sau când am de realizat un curs, îmi spun „ce o să spun?”. Ulterior, după ce încep să îmi organizez gândurile și informațiile îmi spun: „când o să spun toate acestea?”. Așa s-a întâmplat și acum. Mi-au rămas multe gânduri și informații pe care nu le-am împărtășit în timpul conferinței, așa că am decis să le împart aici, atât pentru studenți, cât și pentru curioși.

Astăzi, putem găsi foarte ușor toate informațiile de care avem nevoie. Problema este că acestea sunt amestecate cu foarte multe informații false sau incomplete, iar acest lucru ne obligă să verificăm orice informație, să ne adresăm întrebări și să gândim. Astăzi pare atât de greu să distingi adevărul de minciună, adevărul de „marketing” excesiv sau opinia de cunoaștere.

Din capul locului vreau să spun că scopul meu nu este acela de a critica, ci de a adresa unele întrebări și de a-i face să gândească pe cei care vor să antreneze sau să practice sport, iar dacă unele persoane o vor percepe ca pe o critică, îmi doresc să fie o critică constructivă. Mi-am observat timp de peste 20 de ani cum răspunde corpul la antrenamente, la meciuri, la presiune, cum răspunde la diverse modalități de refacere, la diverse alimente, dar și cum alți factori extra sportivi influențează randamentul. Nu sunt deținătorul adevărului absolut, dar sunt convins că nici alții nu sunt. Astfel, vă invit și pe voi la reflecție.

Am încercat să rezum toate ideile și să le structurez în 3 mari tematici, după cum urmează:

1. Cauzele agresiunilor : factori interni și factori externi

2. Soluții

3. Concluzii și discuții

1.        Cauzele agresiunilor

De ce un sportiv își „agresează” propriul corp? Care sunt factorii care influențează agresiunile asupra propriului corp?

Aș ierarhiza factorii care determină agresiunile asupra propriului corp în două categorii :

-factori interni (care vin din interiorul sportivului)

-factori externi (factori externi, care vin din exteriorul sportivului)

Exact ca în cazul motivației sau exact ca în cazul unei analize SWOT.

Factori interni

Un sportiv își poate face rău singur din mai multe cauze:

-dorința de a avea succes;

-dorința de a se autodepăși;

-dorința de a îi depăși pe ceilalți;

-dorința de a câștiga mai bine;

-dorința de a juca toate meciurile;

-dorința de a fi cunoscut;

-dorința de a se transfera la un club mai bun

... iar lista poate continua ...

Factori externi

-antrenorii;

-conducătorii;

-preparatorii fizici;

-sponsori;

-membrii familiei;

-anturajul;

-suporterii;

-rețelele de socializare;

... la fel și aici, lista poate continua

Dintre toate, aș acorda o atenție deosebită rețelelor de socializare. Consider că influența rețelelor de socializare asupra gândurilor și comportamentelor umane este tot mai puternică. Orice individ își poate crea foarte ușor conturi de socializare și poate posta orice fel de conținut. Întrebarea de reflecție este: oare individul din spatele contului de socializare este o persoană bine intenționată și care este competentă în domeniul despre care vorbește? 

Pe urmă, consider că există două curente contradictorii pe rețelele de socializare. Pe de o parte, unul care inspiră la motivație excesivă și pe de altă parte, un altul unul care inspiră la pauze excesive. Din punctul meu de vedere e clar că niciun exces nu este bun și că trebuie găsit echilibrul. Cu toate acestea, dintre cele două aș insista mai mult pe curentul care împinge către o motivație excesivă, pentru că îndeosebi acesta este cel care împinge sportivul spre agresiuni asupra propriului corp. De asemenea, ceea ce vreau să precizez aici este că excesul de motivație, mai ales combinat cu diverse substanțe care „au rolul” să îmbunătățească performanțele sportive nu este sustenabil. Sigur, ar putea să funcționeze pentru un meci, dar nu pe termen lung. Pe termen lung, excesul de motivație nu funcționează și duce adesea la accidentări. Totodată, aș mai adăuga faptul că rețelele de socializare ne îndeamnă la o comparație continuă care de multe ori nu este benefică.

Întrebări de reflecție:

Cât timp are nevoie un sportiv să se pregătească pentru un semi-maraton?

Există oameni care participă la un semi-maraton fără să respecte această perioadă de pregătire corespunzătoare? Dacă da, câți și care este impactul asupra sănătății lor?

Sport fără sacrificiu nu există, dar consider că trebuie găsit echilibrul. Pentru a găsi echilibrul îi sport, și nu numai, vă invit să reflectați la următoarele întrebări :

-De ce ați început?

-În ce măsură beneficiile compensează sacrificiile?

2.        Care ar putea fi soluțiile?

Evident soluția ar fi echilibrul, iar pentru a găsi echilibrul trebuie să luăm în considerare mai multe aspecte.

-o comunicare onestă între antrenor și sportiv;

-așteptări realiste din partea antrenorului și stabilirea unor obiective îndrăznețe, dar realizabile;

-antrenorii ar trebui să cunoască exact care este impactul exercițiilor fizice asupra organismului sportivilor;

-antrenorii ar trebui să își cunoască sportivi și să fie empatici;

-sportivii ar trebui să fie corecți cu ei înșiși în ceea ce privește în primul rând impactul vieții extra sportivii asupra randamentului din timpul antrenamentului;

-pregătirea fizică din presezon;

-intensitatea ciclului săptămânal de pregătire;

-intensitatea și durata antrenamentului zilnic;

-refacerea de după antrenament sau după meci și deschiderea către noi metode de refacere;

-sportivii ar trebui ca de la cele mai fragede vârste să poată să își descrie durerile;

-cunoașterea și utilizarea de către sportivi, antrenori și preparatori fizici a noilor tehnologii care permit monitorizarea performanțelor sportivului;

-pregătirea mentală (diverse forme de motivație și teorii motivaționale îi pot face pe sportivi să suporte mai bine sacrificiile);

-dozarea efortului în timpul antrenamentului sau al meciului și dezvoltarea capacității de a juca și la 90%, 80%, 70% ... din capacitate atunci când situația o impune;

-cunoașterea propriilor atuuri (spre exemplu, dacă adversul meu direct este mai rapid ca mine, nu o să mă epuizez trei sferturi din meci încercând să îl depășesc prin viteză);

-viața extra sportivă (minim 8 ore de somn pe noapte – organismul rezistă mai bine la efort fizic și are capacitatea de a gestiona mai ușor emoțiile la 8 ore de somn; nutriția, hidratarea, gestiunea emoțiilor, relațiile sociale sau viața sexuală).

Concluzii și discuții

Sportul nu e război, sportul este bucurie, dar ca să îl practici cu bucurie trebuie să fii bine pregătit fizic și psihic. O pregătire bună necesită timp și într-adevăr sacrificiu, dar acest sacrificiu poate fi îndurat cu succes de un organism care ține cont de factorii care îi influențează performanța (printre care enumăr odihnă, refacere, alimentație, hidratare, motivație, echilibru emoțional sau viață sexuală echilibrată). În cele din urmă, sportivii care reușesc sunt cei care sunt constați în antrenament, care își cunosc propriul organism și care au o igienă de viață corespunzătoare.

În ceea ce privește sportul semi profesionist sau amator, cred că pericolul ca sportivii să își facă rău singuri este mult mai mare, întrucât în primul rând, au altă activitate de bază pe lângă cea sportivă, de multe ori nu dorm suficient, nu se alimentează și nu se hidratează corespunzător, iar programul de pregătire este greu de adaptat pentru un astfel de stil de viață.

Nu în ultimul rând, consider că violențele asupra propriului corp pot duce și la violențe pe teren. Oboseala ne face să fim mai irascibili și să ne controlăm mai greu emoțiile, sigur asta nu ar trebui să scuze comportamentele agresive și violente. De asemenea, trebuie luat în considerare că multe sporturi nu sunt mereu tocmai juste. Nu echipa care are o posesie mai bună sau mai multe ocazii câștigă, ci cea care marchează mai multe goluri. Din păcate, situațiile nedrepte sunt cele care stârnesc revoltă, iar astfel de situații sunt mai greu de îndurat atunci când nu suntem pregătiți fizic și psihic pentru sport. Ar trebui să ne programăm ca pe terenul de sport să răspundem cu respect și fair play, și nu cu agresivitate și ură.

P.S.

În cele mai multe dintre situații, antrenorul nu este medic!

Ne agresăm corpul doar prin sport sau și prin alte activități pe care le desfășurăm în viața de zi cu zi? De genul privării de somn, alimentației necorespunzătoare, muncii fără măsură, a exceselor alimentare sau a consumului de droguri (i)licite?

Mulțumiri studenților care m-au invitat! Sper ca aceste gânduri să îndemne la reflecție!

#sportmanagement #sportperformance