Cultura, zicalele și mentalitatea de pierzător

Zicale românești care merită puse sub semnul întrebării. Mai bine mai târziu decât niciodată...

Noi românii folosim multe vorbe din popor sau, cum ar spune unii, vorbe de duh. Sunt și alte culturi care au vorbele lor, nu cunosc toate culturile, nu cunosc toate zicalele din toate ţările lumii, dar cred că noi românii avem foarte multe astfel de zicale și pe care le folosim foarte des. Mai mult, se spune că trebuie să fii atent la cuvintele pe care le folosești pentru că ele îți modelează modul de gândire și pe urmă viața.

Consider că ar trebui să ne îndoim de tot, de aceea cred că ar trebui să ne îndoim, inclusiv de zicalele pe care le moştenim din popor. Oare chiar sunt ele adevăruri de necontestat? Oare chiar nu putem să le punem la îndoială? Ne-am gândit să facem vreodată asta? Ele sunt parte a folclorului nostru și a culturii noastre și le luăm ca atare. A pune la îndoială propria cultură atrage după sine multe critici şi controverse. Pare o erezie să punem la îndoială ceva ce face parte din cultura noastră, dar cu orice risc, ce ar fi să facem asta? Cu atât mai mult cu cât încercarea ar fi să vedem în ce măsură acestea ne aduc un plus de valoare vieții noastre.

Dintre toate zicalele aș începe cu aceasta: „curioșii mor repede”. Din tendința exagerată de protecție, auzeam adesea la vârste fragede aceste cuvinte. Ai auzit și tu asta când erai mai mic? Nu face asta, nu face cealaltă, nu încerca asta și întrebai de ce? Și ți se răspundea sec că nu e bine.

Capacitatea de a fi curios este considerată de către psihologi una dintre cele 5 mari tipuri de personalitate și nu se mai dezvoltă după o anumită vârstă. Peste ani, ai nevoie de curiozitate, în foarte multe ipostaze. Mai mult decât atât, în posturile cheie se cer tocmai persoane care să fie curioase și care să caute rezolvări la toate provocările care apar în cale. Dacă ai capacitatea de a fi curios ești mai predispus spre a experimenta lucruri noi și implicit pentru a acumula noi experiențe. În plus, oamenii curioși sunt în general și mai creativi.

Mai departe aș continua cu expresia, „Decât codaș la oraș, mai bine în satul tău fruntaș”. E bine să fii primul mereu, e bine să fii apreciat de cei alături de care ai crescut, dar dacă ești mereu cel mai bun cum ai putea să progresezi? Sigur, într-un oraș plin de oameni pe care nu îi cunoști îți va fi clar mai greu, dar cu siguranță vor fi și mai multe oportunități de pe seama cărora te poți dezvolta. Zlatan Ibrahimovic spunea că „e relativ simplu să trăieşti toată viața acolo unde te-ai născut și să fii cel mai bun în oraşul tău, dar e mult mai greu să fii cel mai bun în mai multe țări.”

Pe urmă, se zice adesea, „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”, dar unde să te duci, la pomul uscat? Nu cel competent trebuie să ofere roade ale muncii pe măsură? Nu cel competent este cel care trebuie să fie un exemplu pentru ceilalți din echipă, să îi inspire și să îi tragă după el?

O altă expresie care consider că trebuie pusă obligatoriu sub semnul întrebării este „Hoțul neprins negustor cinstit”. Poftim? Cum vine asta? Hoţul nu este tot hoţ indiferent de situaţie? Oare printr-o astfel de zicală nu îi încurajăm pe cei tineri să fure fără să fie prinși? Iar pe urmă când sunt prinși să spună „dar și colegul a furat” ca să moară și capra vecinului.

Dacă tăceai filosof rămâneai

Am auzit de multe ori expresia asta, la fel ca și altele. De teamă să nu fim luați peste picior de cei din jurul nostru, preferăm să tăcem din gură și să nu spunem nimic decât să deschidem gura și să spunem vreo prostie. Astfel, ne dezvoltăm o temere de a vorbi în public. Nu avem curajul să ne spunem părerea, nu avem curajul să vorbim în public, nu ne dezvoltăm abilitățile de a comunica și de a vorbi și nu avem curaj deloc. Mână în mână cu această zicală se potrivește o alta „frica păzește bostănăria”. Ne e frică de drobul de sare, dar nu facem nimic concret pentru a-l îndepărta. Trăim cu frică. Suntem motivați mult mai mult de frică și mult mai puțin de pasiune.

Într-un clip video postat pe contul de Instagram al celor de la U Cluj, Ioan-Ovidiu Sabău se adresa jucătorilor înainte de antrenament, și spunea foarte frumos „vreau să intrați pe teren de plăcere, nu de frică, de teamă”. Am avea nevoie de mult mai mulți oameni care să gândească astfel. Poate că și din acest motiv, unii manageri au mai mult succes decât alții, pentru că știu ce fel de climat să construiască în rândul echipelor pe care le conduc. Patrick Mouratoglu spunea „un bun antrenor nu ar trebui niciodată să se teamă că va fi dat afară”. Dacă însuși antrenorul vine cu teamă că are valiza la ușă, în ce măsură ar putea crea un climat în care sportivii să intre cu plăcere pe teren?

Cu toate astea, cum ar putea niște tineri care au crescut într-un mediu al fricii să devină deodată curajoși să se bucure de lucrurile care în același timp ar putea să îi înspăimânte? Schimbarea apare mult mai greu după o anumită vârstă.

Tot în aceeași categorie aș ierarhiza și zicala „Capul plecat, sabia nu taie.” Spunea fostul internațional Alin Stoica într-un interviu la Digisport, „doar noi suntem cu mentalitatea asta, capul plecat sabia nu taie, alții au plecat la război.” Când vreodată noi ca națiune am plecat la război? Sunt detalii simple care se reflectă în viața de zi cu zi. Astfel, putem observa câte zicale vorbesc despre teamă. Și nu sunt puține!

Ziua bună se cunoaște de dimineață

Înseamnă că dacă avem o dimineață anevoioasă nu ne putem bucura la sfârșitul zilei de un apus frumos? Dacă tot spunem că e mai bine mai târziu decât niciodată, atunci de ce a doua parte a zilei nu poate schimba toată percepția asupra zilei? Să fie a doua jumătate a zilei condiționată inevitabil de prima partea a zilei? La fel de bine, avem obiceiul să spunem ceea ce începe rău se termină și mai rău. Oare așa gândea și Jurgen Klopp când echipa lui a rămas în 10 oameni în minutul 28 și când era deja condusă cu 1-0? Chiar nu avem deloc capacitatea de a schimba ceea ce începe rău? Statisticile şi istoria arată că am putea, doar că mai mult statisticile și istoria altora. Noi avem obișnuința să abandonăm ușor lupta și să spunem „atât s-a putut”. Ce rost are să ne strofocăm mai mult? Iată cum, din nou, ne cultivăm o mentalitate de pierzători.

Lista cred că poate fi continuată cu multe alte astfel de zicale. Cu toate astea, nu spun că nu avem şi vorbe potrivite, dar acestea sunt mai puține sau poate nu le-am găsit pe toate. Dintre cele care ne pot inspira, aș începe cu „Bunul gospodar își face vara sanie și iarna car” ca un manager bun ce anticipează și se organizează din timp... cu toate astea, zeci de ani mai târziu, pe noi încă ne surprinde iarna în decembrie...

Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în traistă ... Fiecare are darurile lui, talentele lui, competențele lui, credințele lui (poate nici măcar nu crede în Dumnezeu), dar dacă o să continuăm să folosim cuvinte și expresii pe care nu le analizăm în profunzime și care ne influențează în mod negativ modul de gândire, s-ar putea să ne întrebăm după aceea de ce nu avem noroc în viața. Într-adevăr sunt de părere că norocul ține cu cei buni, pentru că cu cât ești mai bun, mai competent, cu atât procentajul de reușită este mult mai crescut. Mai degrabă aș spune chiar că nu există noroc. Există doar muncă și probabilitate de reușită.

Toate aceste zicale sunt detalii, dar sunt detalii care duc la formarea mentalității și a personalității tinerilor și adolescenților. Personalitatea este considerată ca un ansamblu de caracteristici înnăscute și dobândite, iar printre principalii factori care influențează personalitatea se numără ereditatea, mediul înconjurător și educația. Ce semeni aia culegi, iar dacă noi cultivăm teamă și lipsă de curiozitate, e greu să avem altceva.

Tu când reflectezi la cuvintele pe care le folosești? Mai bine mai devreme decât mai târziu... cine știe, s-ar putea să nu mai existe un mai târziu...