A căzut pianul pe scări
- Lovin Daniel
- Oct 18, 2023
- 2 min read
V-ați întrebat vreodată de ce în Anglia, Germania sau Franța vedem povești cu jucători care ajung să evolueze la nivel înalt după ce au plecat din ligile inferioare ? Jamie Vardy, Chris Smalling, Rickie Lambert sau Kevin Behrens sunt doar câteva exemple notorii.

Jamie Vardy - înainte să fie campion în Premier League cu Leicester a evoluat în liga a opta din Anglia pentru Halifax Town
Sursa : Foot 442
V-ați întrebat vreodată de ce apar surprize în cupa Angliei, Cupa Franței etc ? Anul trecut Annecy o echipa din liga a doua a eliminat-o din sferturile Cupei Franței pe Olympique de Marseille. În 2012 o echipă de liga a treia din Franța, Quevilly, a jucat finala Cupei Franței contra celor de la Lyon. Și acestea sunt doar câteva exemple.

Jucătorii de la Annency bucurându-se după ce au elimat Olympique de Marseille în sferturile Cupei Franței, tocmai pe Velodrome
Sursa : France Blue
Cum de la alții se poate și la noi nu? Eu mă tot întreb lucrul asta de ani de zile și tot încerc să caut răspunsuri. Am avut posibilitatea să evoluez în ligile inferioare din Belgia și din Franța și am analizat atent multe antrenamente, meciuri și statistici. Răspunsul pe care l-am găsit după atâția ani de analiză e simplu și poate fi rezumat în câteva cuvinte. Diferența e dată de pregătirea fizică și mentală. Diferența e dată de ritm, de intensitate, de modul de gândire, de seriozitate și de implicare. O să mă întrebați de tehnică, dar nu, tehnica nu este principala diferență. Oare jucători din primele ligi ale României ar face față ritmului și intensității din ligile din Anglia, Franța, Germania, Belgia etc ? Câți jucatori avem care să evolueze în primele doua ligi din aceste țări? Sunt tot mai puțini, iar cei care pleacă se întorc repede înapoi.
În fotbalul actual, toată echipa cară pianul, și atâta timp cât vom mai avea jucători care cânta la pian, pianul o să cadă pe scări…















Comments